Saptamana 3

In Romania nu-mi placea deloc sa fac conversatie cu soferii de taxi. Aici insa, cand se intampla sa fiu intrebat intr-o engleza stricata: “Where are you from?” simt nevoia sa-mi testez cliseele culturale, si intorc si eu intrebarea. Asa aflu ca soferul meu este un egiptean venit de 40 de ani in Austria. Este foarte suparat. Spune ca a avut la un moment dat restaurant(e) si 100 de angajati, dar acum nu mai are nimic. UE e de vina. Intreb de ce? I se pare atat de ofensator, incat nu vrea sa-mi raspunda la asa intrebare banala. Fortez un pic: din cauza emigrantilor romani, bulgari, etc? Desigur, imi raspunde. Austria era o tara foarte bogata, dar in 4-5 ani totul va disparea. Ma gandesc ca n-are sens sa intram in dezbateri despre efectul strainilor asupra economiilor vestice, desi mi se pare putin ironic ca un emigrant sa considere ca emigratia o sa distruga economic tara lui adoptiva, si il intreb daca are familie aici. Pastrand tonul suparat din conversatia anterioara, imi spune ca e singur. Femeile in Austria divorteaza, iti iau banii, totul si te mai si baga la puscarie. Te folosesc. Imi spune ca el doar le foloseste, si gata! Si concluzioneaza cu un gest sugestiv: “here, the women are men, but without this”.

Merg la Ikea sa-mi fac o idee despre ce-ar trebui sa cumpar pt noul apartament. Intreb soferul de autobuz daca trebuie sa iau bilet special pentru transport, si-mi spune intr-o engleza aproximativa ca la dus e gratis, iar la intoarcere, daca am cumparat de la Ikea, e gratis. Dupa 2 ore de Ikea (in care m-am amuzat la un moment dat vazand 2 tineri care se sarutau de zor intinsi pe o canapea – normal, doar cum era sa-si dea seama daca o sa le fie utila) si am platit folosind serviciile unei case “self care” (iti citesti singur produsele, etc) m-am prezentat la autobuz cu chitanta in mana. Acelasi sofer imi spune in aceeasi engleza aproximativa de la dus ca imi trebuie de fapt un bilet de la casa, care este gratis daca am cumparat de la IKEA. Reusesc in mod miraculos sa conving o casiera sa-mi dea biletul respectiv intr-un timp record, si alergand ma prezint victorios cu biletul in mana chiar cand soferul se pregatestea sa porneasca. Deschide usile, si zambind imi spune in cea mai neaosa romana: pai bine prietene, nu ti-am zis de la inceput ca-ti trebuie bilet de la casa?

O adolescenta si parintii ei trec pe langa mine pe o strada din centrul istoric al Vienei. Linistea de dimineata e sparta de vocea suparata a fetei: “mai bine nu ma mai faceati...?”



Am citit la un moment dat o critica adusa arhitecturii moderne care se concentreaza prea tare pe satisfacerea unor nevoi vizuale, lasand deoparte celelalte simturi, cu arhitecti mai putin interesati de modul in care se aude, se simte o cladire. (uitand ca de exemplu, modul in care simtim manerul / clanta usii de la intrare reprezinta “the handshake of the building”…). Mi-am adus aminte de cartea respectiva dupa ce m-am pierdut de cateva ori in cladirile in care lucrez de 3 saptamani. Adica mi-am adus aminte atunci cand avand mare nevoie de o toaleta, desi aveam indicatii de directie, etc toate culoarele, toate usile, toate scarile pareau la fel, fara nici o diferentiere spatiala. N-am gasit-o. Si mi-am adus aminte si cand am fugit dintr-o sedinta la putin peste ora 18:00 ca sa ajung la o vizionare de apartament la care deja intarziasem si n-am reusit sa descifrez labirintul de culoare catre liftul salvator. Am zis ca ma salveaza niste scari, gasite dincolo de o usa. Dar nu, usa odata inchisa nu se mai putea deschide dinspre scari la nici un etaj (trecuse de ora 6, motive de securitate, etc). Nu stiu ce ma enerva mai tare: faptul ca intarziam de la a doua vizionare a apartamentului pe care vroiam sa-l inchiriez, sau ca pentru a ma salva de pe scari trebuia sa-l sun pe noul meu sef, care continuase sedinta din care eu fugisem, si caruia n-as fi fost in stare sa-i dau nici cea mai mica indicatie asupra locului unde ma aflam…mi-as dori niste cladiri mai user friendly, recunosc…